Punct şi de la capăt

Cred că vezi lumea în funcţie de starea pe care o ai... Lumea care acţionează asupra ta... Lumea este motorul stării şi starea e rezultatul ei...
Dar nu ştii ce să faci atunci când vine dragostea, când te ia de te-nvăluie şi te apucă de rămâi înţepenit. Când scrii o carte, finalul contează. De ce? Ca să-ţi rămână în minte?
În viaţă e altfel, finalul poate fi cel mai urât.
Există o scânteie, se aprinde, arde ce arde şi ajunge să pâlpâie şi totul ţi se trage de la lume, ea te reorientează, pentru că eşti mereu în schimbare... Dar dacă refuzi această schimbare, te resemnezi în faţa vieţii şi te laşi purtată de vânt, de alţii, fără opinie, fără ţel... E greu? Nu. Ieşi pe uşă şi nu te mai întoarce la cei care ţi-au tăiat aripile şi te-au rănit... Nu te mai simţi legată de aceştia, pentru că nici ei nu se simt legaţi de tine...
Nu cred că mai funcţionează acest sistem de a tot repara. Este ca o haină pe care o tot peticeşti, dar se rupe în altă parte.
Fisurile apar inevitabil şi sunt mai accentuate cu trecerea timpului. Acestea devin tot mai otrăvite şi nu se mai pot ţine în frâu.
Aşa că militează pentru o demolare a tot ce e şubred şi care, după multe încercări, nu s-a sudat. O altă construcţie.
Punct şi de la capăt.